Mii de profesori din România se vor conecta cu lideri globali în educație

București, 16 octombrie: Dare to Learn aduce la București peste 40 de experți internaționali și naționali în educație, în cadrul celui mai mare eveniment din Europa dedicat învățării. Pe parcursul celor două zile de eveniment (25 și 26 octombrie), găzduit în cadrul Romexpo, invitați de renume mondial vor susține și 28 de masterclass-uri și dezbateri interactive despre modelele și metodele inovatoare de predare implementate cu succes în instituții și organizații de învățământ din întreaga lume.

Printre speakerii Dare to Learn se numără academicieni de renume (Peter Senge, Sugata Mitra și Diana Laufenberg), inovatori în tehnologie (Zack Kass, Richard Wilson, Ng Aik Yang), cât și experți în procesele de transformare a educației (John Hattie, Charles Leadbeater, Victoria Colbert).

Pe scena principală a evenimentului vor fi susținute prezentări extinse despre cum poate fi integrată inteligența artificială în educație, cum va arăta viitorul educației prin inovație, cât și despre importanța modelelor de educație echitabilă și schimbare sistemică.

În cea de-a doua zi a evenimentului, pe 26 octombrie, de la ora 12:00, participanții vor putea lua parte la panelul prezentat de ING Bank România, moderat de jurnalistul Cătălin Striblea. Discuția își propune să răspundă la întrebarea Ce este o școală sustenabilă și cum putem îmbunătăți experiența educațională? Un dialog despre transformarea durabilă a școlilor printr-o colaborare între școală, societate civilă și elevi. Vor lua parte la discuție: Maria Cristina Matei – Director Operațiuni la ING Bank România, Cristian Hatu – Președinte al Centrului de Evaluare și Analize Educaționale, Mihai Zoican – Director de program și formator în Școala Încrederii, Mina Sava – Preşedintele Asociației De-a Arhitectura, Anda Sebeși – Director de Comunicare și co-fondator al Asociației CSR Nest.

Masterclass-urile vor aborda teme specializate de mare interes pentru cadrele dictatice,  teme care vizează integrarea tehnologiei și reimaginarea metodelor de educare, precum: Cum pregătim elevii pentru un viitor high-tech?; Educație antreprenorială pentru copii: instrumente digitale; AI și robotică – cum pot contribui la dezvoltarea cognitivă, socială și emoțională?; Educația minim invazivă & Dezvoltarea de competențe – de la teorie la schimbarea practicilor educaționale.

În cadrul evenimentului educațional de la Romexpo, toți participanții vor putea face schimb de bune practici în zonele special amenajate și vor avea acces la multiple activități dezvoltate  de partenerii evenimentului: lansare de carte, dezbateri cu autoritățile de resort, standuri de prezentare etc.

Profesorii mai pot opta încă pentru diferite pachete de participare, în funcție de numărul de evenimente și oportunitățile de networking și învățare la care își doresc să participe. Agenda completă a evenimentului poate fi consultată aici, iar pachetele disponibile pot fi achiziționate în pagina dedicată.

Mai multe informații despre fiecare dintre cei peste 40 de speakeri pot fi regăsite pe pagina dedicată. Lista completă a masterclass-urile poate fi consultată aici.

Dare to Learn este rezultatul unui parteneriat între Fundația Dare to Learn, Asociația Română de Literație (ARL România), Teach for Romania și Finnish Teacher Training Centre.

ING Bank Romania este presenting partner al evenimentului.

EducațiePrivată.ro este partener media principal al evenimentului.

Parteneri media: TVR, SRR, Antena 3 CNN, Hotnews.ro, Adevarul.ro, Stiripesurse.ro.

Evenimentul se desfășoară sub Înaltul Patronaj al Prim-ministrului României.

Despre Fundația Dare to Learn

Fundația Dare to Learn este o organizație non-guvernamentală care promovează și sprijină inovarea în domeniul educației și învățării pe tot parcursul vieții, pentru a elimina orice barieră din calea învățării unei persoane. Prin abordări și tehnologii inovatoare, Fundația își propune să elimine impactul constrângerilor geografice, disparităților socio-economice, ciclurilor multigeneraționale de eșec educațional, permițând indivizilor din toate mediile si de toate vârstele să se angajeze în experiențe de învățare semnificative și eficiente. Procedând astfel, Fundația urmărește să reducă abandonul școlar și decalajul educațional și să ofere indivizilor puterea de a-și atinge întregul potențial, indiferent de circumstanțele lor.

Fundația Dare to Learn este inițiatorul platformei Dare to Learn, prin care urmează a se pilota abordări inovatoare în educație, și susține desfășurarea pe termen lung a evenimentului Dare to Learn în România, unde se reunesc gânditori, personalități de talie mondială, cercetători în leadership organizațional și educațional, deschizători de drumuri în educație echitabilă, precum și vizionari în inteligența artificială.

Despre Teach for Romania

Teach for Romania este o organizaţie non-guvernamentală care pregătește viitori educatori, învățători şi profesori model și îi sprijină în procesul de transformare a sistemului educațional din România. Scopul organizaţiei este să intervină pe termen lung în procesul de reducere a inechității educaţionale şi să dezvolte abilități sociale în rândul elevilor.

Teach for Romania face parte din reţeaua globală Teach for All, care pregăteşte viitori educatori, învăţători sau profesori care vor să performeze în învăţământul de stat, în special pentru elevii din medii vulnerabile. Scopul rețelei este să extindă accesul la educaţie în întreaga lume, prin creşterea şi accelerarea impactului generat de organizaţii care cultivă leadership-ul necesar pentru schimbare. Teach for All este prezent astăzi în peste 60 de țări din întreaga lume şi numără peste 100.000 de profesori și alumni care lucrează cu copii din comunități vulnerabile.

Despre Asociația Română de Literație (ARL România)

Asociația Română de Literație este o organizație non-guvernamentală a cărei misiune constă în dezvoltarea, promovarea şi susţinerea programelor şi proiectelor educaţionale care conduc la îmbunătăţirea serviciilor educaționale oferite de instituţiile de învăţământ pentru copii, tineri şi adulți din România şi din străinătate.

Asociația promovează exemple de bună practică, modele de excelenţă şi eficienţă didactică în educaţie, urmărind cu prioritate creşterea calităţii procesului de predare-învăţare pentru a contribui la formarea şi dezvoltarea competenţelor necesare împlinirii la nivel personal şi social a elevilor într-o societate bazată pe cunoaştere şi învăţare continuă. Dezvoltarea competențelor de literație ale elevilor reprezintă o prioritate a ARL.

Despre Finnish Teacher Training Centre

Finnish Teacher Training Centre este un centru de formare continuă pentru cadrele didactice din învățământul preuniversitar, care a apărut în urma nevoii profesorilor de a fi mereu conectați la schimbare. Portofoliul său de programe și cursuri este unul modular și flexibil, construit atât pe competențe generale de dezvoltare personală și a carierei, cât și pe competențe tehnice, metodologice, specifice corpului didactic, adaptat sistemului local.

Mass-media Contact

Gabriela Stanciu

Senior Media Manager

gabriela.stanciu@porternovelli.ro | +4 0757 088 838  / +4 0741 068 170

Andreea Stanca

Media Relations Specialist

andreea.stanca@porternovelli.ro | +4 0736 637 155

Diana Manea

Communication Manager

diana.manea@porternovelli.ro | +4 0786 344 667

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Previous post Sonos lansează Arc Ultra, noul soundbar care încorporează tehnologia Sound Motion™
Next post Prima etapă din eSuperliga are loc la Craiova pe 20 octombrie, înaintea meciului Universitatea Craiova – Botoșani din campionatul intern de fotbal