Nokian Tyres a semnat un acord de dezvoltare cu compania suedeză Reselo AB, specializată în știința biomaterialelor, în vederea dezvoltării în continuare a materialului regenerabil Reselo Rubber ca potențială nouă materie primă pentru anvelope. Reselo Rubber este un material complet regenerabil fabricat din scoarță de mesteacăn provenită din reziduurile industriei globale de celuloză, hârtie și placaj. Scopul acordului de cooperare semnat acum este de a dezvolta în continuare materialul pentru a-l adapta producției comerciale de anvelope.

„Conform testelor inițiale de laborator pe care le-am efectuat pe Reselo Rubber, acesta are un mare potențial de a înlocui materialele tradiționale, pe bază de fosile, din anvelope. În plus, materialul nu numai că este regenerabil, dar credem că poate fi folosit și pentru a îmbunătăți caracteristicile de performanță ale anvelopei. Suntem încântați să îl dezvoltăm în continuare în colaborare cu Reselo și sperăm să avem Reselo Rubber în anvelopele Nokian Tyres în viitor”, spune Heini Siekkinen, Senior Manager, Research & Sustainability de la Nokian Tyres.

„Suntem mândri și încântați să ne unim forțele cu Nokian Tyres pentru a îmbunătăți și mai mult sustenabilitatea celui mai mare segment al industriei cauciucului. Parteneriatul cu Nokian Tyres marchează o etapă importantă în ambiția noastră de a revoluționa industria cauciucului cu unul biologic de înaltă performanță”, spune Henrik Otendal, CEO și unul dintre fondatorii Reselo.

Reselo a fost câștigătorul provocării Nokian Tyres „FAST RACE, BIG CHANGE sustainable tire innovation challenge”, care a avut ca scop găsirea de noi soluții pentru anvelope mai sustenabile. După testele preliminare, a fost stabilit potențialul cauciucului Reselo ca posibil material pentru anvelope, iar acum cooperarea continuă în strânsă colaborare pentru a dezvolta în continuare materialul astfel încât să se potrivească proprietăților exigente ale anvelopelor la scară industrială.

Unul dintre cele mai importante obiective de sustenabilitate ale Nokian Tyres este ca 50% din materiile prime din anvelopele sale să fie regenerabile sau reciclate până în 2030, iar compania a atins recent mai multe repere. În iunie 2024, compania a demonstrat capacitatea de utilizare a UPM BioMotion™, un nou material regenerabil inovator, în anvelope, prin prezentarea anvelopei concept Nokian Tyres Green Step Ligna. În august 2024, Nokian Tyres a anunțat că fabrica lor din Nokia, Finlanda a obținut certificarea International Sustainability and Carbon Certification (ISCC) PLUS. Odată cu certificarea, Nokian Tyres poate introduce în anvelopele sale noi materii prime sustenabile, certificate ISCC PLUS.

„Credem că Reselo Rubber are potențialul de a fi una dintre etapele călătoriei către obiectivul nostru și suntem bucuroși să avem Reselo ca partener care să ne sprijine în acest demers”, spune Teemu Soini, Vicepreședinte Inovații și Dezvoltare la Nokian Tyres.

Nokian Tyres dezvoltă și produce anvelope premium pentru persoanele care apreciază siguranța, durabilitatea și predictibilitatea. Inspirați de moștenirea noastră scandinavă, realizăm produse inovatoare pentru autoturisme, camioane și utilaje grele, care vă oferă liniște în toate condițiile de condus. Lanțul nostru Vianor oferă servicii pentru anvelope și mașini. În 2023, vânzările nete ale companiei au fost de 1,174 milioane euro. La sfârșitul anului aveam un număr de aproximativ 3.400 angajați. Nokian Tyres este listată pe Nasdaq Helsinki. Informații suplimentare: www.nokiantyres.com ; www.nokiantyres.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Previous post Sony extinde gama sa de microfoane tip lavalieră și lansează modelul „ECM-L1” cu jack de 3.5mm, cu alimentare plug-in
Next post O nouă ediție a programului “Academia Femeilor pentru Inovație Rurală” va reuni în noiembrie, în Croația, antreprenoare din toată Europa