La sfârşitul sezonului de vară, şoferii pot întâlni subit furtuni cu ploi torenţiale, care pot transforma instantaneu unele porţiuni ale şoselei în zone cu risc ridicat, cu pericolul potenţial de acvaplanare. Producătorul de anvelope Nokian Tyres explică la ce trebuie să fiţi atenţi în timpul sezonului de ploi şi de ce numai câţiva milimetri de adâncime a căii de rulare pot face o mare diferenţă.

Acvaplanarea reprezintă o ameninţare reală pe vreme ploioasă. Imediat ce calea de rulare nu poate să evacueze toată apa din punctul de contact dintre anvelopă şi şosea, sub aceasta se formează o pernă de apă. Fenomenul face ca anvelopele să-şi piardă aderenţa, iar şoferul pierde controlul vehiculului.

„În această situaţie, şoferul poate să devină, într-o clipă, un pasager neajutorat, fără niciun control asupra vehiculului. Însă, cel mai important lucru este să rămâneţi calm şi să nu frânaţi brusc. Cel mai bine este să luaţi piciorul de pe acceleraţie, să lăsaţi maşina să piardă încet viteză şi să urmăriţi cu atenţie direcţia de deplasare. Imediat ce simţiţi că anvelopele reiau contactul cu şoseaua, puteţi să începeţi treptat să acceleraţi din nou”, spune Martin Dražík, Director de Produs pentru Europa Centrală la Nokian Tyres.

 

Screenshot 2022-09-22 160502

Există un risc real de acvaplanare chiar și în cazul unor anvelope noi, dar acesta este aproape sigur în cazul unora uzate. De aceea este important să aveţi în vedere starea şi calitatea anvelopelor maşinii dvs. Ca regulă empirică, cu cât adâncimea căii de rulare este mai mică, cu atât este mai probabil ca anvelopele să-şi piardă aderenţa pe şoseaua udă. Prin urmare, condusul cu anvelope uzate constituie un risc major, mai ales pe timp de ploaie, când distanţa de frânare este substanţial mai lungă. Astfel deveniţi un pericol nu numai pentru dvs., ci şi pentru toţi cei din jurul dvs.

Screenshot 2022-09-22 160445

Şoferii care au amânat achiziţionarea unor anvelope noi trebuie să acorde o atenţie mai mare întreţinerii corespunzătoare a celor curente, astfel încât caracteristicile acestora privind siguranţa să se menţină cât mai mult timp posibil. Riscul de acvaplanare poate fi redus prin folosirea unor anvelope cu adâncimea căii de rulare de cel puţin 4 mm. Imediat de adâncimea căii de rulare scade sub această valoare, protecţia dvs. faţă de acest fenomen periculos se deteriorează semnificativ. Presiunea corectă din anvelope este şi ea importantă.

„Anvelopele noastre prezintă o serie de inovații, care simplifică şofatul în condiţii de siguranţă şi monitorizarea stării lor. Una dintre ele este Driving Safety Indicator (Indicator de siguranţă la şofat), patentată, care permite şoferului să vadă imediat, cu ochiul liber, câţi milimetri de adâncime a căii de rulare au rămas la fiecare anvelopă.”, adaugă Dražík.

Screenshot 2022-09-22 160427

Este important să anticipați situațiile periculoase

Ploaia torenţială și starea necorespunzătoare a anvelopelor reprezintă o combinaţie nefericită. Similar, condusul prea rapid pe vreme rea face ca vehiculul dvs. să fie mai susceptibil de acvaplanare, chiar dacă aveţi anvelope bune. Pe ploaie torenţială, poate fi necesar să se reducă viteza cu 15-20 km/h, astfel încât calea de rulare să poată evacua toată apa dintre anvelopă şi şosea.

Nu înţeleg de ce atât de multe persoane conduc pe făgaşurile drumului, chiar şi atunci când plouă. Acesta este exact locul în care riscul de acvaplanare este cel mai ridicat. Condusul pe făgaş uzează mai repede anvelopele, deoarece asfaltul este mult mai rugos acolo. Acesta este un alt motiv pentru a nu conduce pe făgaş”, observă Martin Dražík de la Nokian Tyres.

Testele efectuate de revista finlandeză Mootori (03/2020) au arătat că anvelopele uzate au început să acvaplaneze la viteze cu până la 15 km/h mai mici decât în cazul celor noi. La cele mai bune anvelope testate, cele noi au început să acvaplaneze la 90,4 km/h, în timp ce versiunile uzate la doar 3,5 mm au făcut acelaşi lucru la circa 75 km/h. În afară de adâncimea căii de rulare, trebuie verificată şi presiunea. Presiunea scăzută creşte riscul acvaplanării. Verificarea presiunii anvelopelor şi reglarea acesteia, dacă este necesar, la nivelul corect reprezintă o măsură de siguranţă de bază, pe care o puteţi aplica la cea mai apropiată staţie de benzină, fără să vă coste nimic.

Screenshot 2022-09-22 160408

Sugestii privind abordarea riscului de acvaplanare

  • Verificaţi starea anvelopelor înainte de fiecare călătorie, menţineţi suficientă presiune în anvelope şi asiguraţi-vă că adâncimea căii de rulare este de cel puţin 4 mm, pentru a asigura condusul în siguranţă.
  • Înainte de a conduce, consultaţi prognoza meteo şi anticipaţi situaţiile periculoase, printre care ploaia torenţială şi furtunile cu fulgere.
  • Nu conduceţi pe făgaşurile drumului atunci când plouă.
  • Reduceţi viteza de deplasare cu cel puţin 20 km pe oră, în timpul ploilor torenţiale şi al ruperilor de nori.
  • Păstraţi o distanţă suficientă faţă de vehiculele din faţa dvs.
  • Dacă are loc acvaplanarea, rămâneţi calm, luaţi piciorul de pe acceleraţie şi lăsaţi maşina să încetinească lent, până când simţiţi din nou contactul dintre anvelope şi şosea, având grijă să menţineţi direcţia de deplasare.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Previous post Cipru de Nord și Spania, noile zone de interes pentru achizițiile imobiliare ale românilor
Next post Grupul OASIS demarează faza a doua a proiectului PRIMA Shopping Center de la Sibiu