București, 4 ianuarie 2022: TCL, unul dintre cei mai mari producători de dispozitive electronice de consum și printre principalii jucători din industria TV la nivel mondial a anunțat, în premieră, la CES 2022, lansarea primei serii Mini LED TV de 144Hz, care va oferi o experiență de gaming intuitivă și captivantă pentru fanii jocurilor video. Această primă generație de ecrane TV de la TCL de 144 Hz revoluționează piața prin capacitățile deosebite de redare a cadrelor, care fac ca rularea, execuția și timpul de răspuns al celor mai recente jocuri să fie o plăcere.
Cele mai noi console de pe piață oferă un număr tot mai mare de jocuri video care se joacă la 120 FPS (cadre pe secundă). De aceea, foarte multe branduri au optimizat deja multe jocuri mai vechi, dar foarte populare, astfel încât acestea să poată fi jucate și la 120 FPS.
Televizoarele TCL Mini LED cu o rată de reîmprospătare de până la 144 Hz vor oferi jucătorilor un avantaj esențial, în special pentru jocurile multiplayer, care sunt, de altfel, și foarte competitive. Astfel, pentru un gamer profesionist, fiecare reacție este crucială pentru obținerea victoriei în fața inamicilor, iar precizia și claritatea imaginilor sunt esențiale, mai ales în obișnuințele de consum zilnic. În același timp, un jucător ocazional va fi cu siguranță impresionat de capacitatea de răspuns și redare a ecranelor pe care rulează jocul.
În spatele acestor rezultate deosebite se află tehnologia de top a TCL, Mini LED, care ridică ștacheta standardelor vizuale în universul de gaming, precum și pentru filme, seriale, documentare și alte tipuri de conținut care implică redarea unor cadre bogate în scene de acțiune.
Cu peste 1000 de zone locale de reglare a luminii, televizoarele 2022 TCL Mini LED oferă performanțe uimitoare de luminozitate, obținându-se un contrast fascinant și dezvăluind și mai multe detalii pentru o experiență de vizionare cu adevărat captivantă.
Prin acest pas îndrăzneț de a integra o rată de refresh de 144Hz pentru modelele premium ale seriei Mini LED 2022, TCL își reconfirmă angajamentul față de dezvoltarea tehnologiei Mini LED, arătând că este complet dedicat investiției în astfel de televizoare care urmăresc să trezească cu adevărat entuziasmul consumatorilor.
TCL și-a propus să rămână jucătorul de top în sectorul Mini LED TV în anii următori, impunând standarde de producție din ce în ce mai ridicate, sprijinind, în același timp, eficiența energetică și performanța premium a imaginilor.
Mai multe detalii despre televizoarele Mini LED 2022 de la TCL vor fi dezvăluite în acest trimestru, așa că rămâneți aproape de noi.
Nu uitați să ne urmăriți pe canalele de social media prin intermediul hashtag-urilor dedicate #TCLInspireGreatness, #TCL_MiniLED și #CES2022 ca să descoperiți ultimele noutăți despre TCL de la CES 2022.