Storia.ro, platforma de imobiliare cu cele mai multe anunțuri din piață, a analizat evoluția chiriilor în luna octombrie și în ultimul an pentru Brașov, București, Cluj-Napoca, Constanța, Iași, Sibiu, Timișoara, Oradea și Craiova. Conform analizei, luna octombrie aduce noi creșteri ale prețurilor de închiriere pentru apartamente, cu avans lunar de până la 14%, înregistrat în Constanța la locuințele de 2 camere. Totodată, observăm că în Oradea, ecartul dintre prețurile chiriilor din octombrie și celor din septembrie a crescut în cazul garsonierelor (-11% MoM) și apartamentelor de 3 camere (-6% MoM).

BRAȘOV

 

La Brașov, chiriile apartamentelor cu 2 camere au înregistrat un avans de 5% în octombrie față de septembrie, în timp ce chiriile la apartamentele cu 1 și 3 camere au stagnat. Raportat la luna octombrie a anului trecut, prețul chiriilor a crescut în medie cu 16%, cea mai mare creștere având-o apartamentele de 3 camere (+22%). În prezent, brașovenii plătesc în medie cu 100 de euro mai mult pentru închirierea unui apartament de 3 camere comparativ cu aceeași lună a anului trecut.

 

BUCUREȘTI

 

În București, ecartul dintre prețurile medii de închiriere din luna octombrie 2021 și cele din luna octombrie 2022 a crescut până la 13%, iar cel mai mare avans a fost înregistrat în categoria apartamentelor cu 2 camere (+15% YoY). În octombrie 2022, prețul mediu de închiriere în București variază de la 300 EUR/lună pentru garsoniere, 450 EUR/lună pentru apartamentele de 2 camere și 550 EUR/lună pentru cele de 3 camere.

 

 

CLUJ-NAPOCA

 

În Cluj-Napoca prețurile medii la închiriere au crescut față de luna septembrie cu 8 procente la apartamentele de 3 camere și cu 7 procente la garsoniere. Comparativ cu luna octombrie a anului trecut, avansul mediu al prețurilor chiriilor e de 19%, cel mai mare fiind la apartamente de 3 camere – aici,  chiria medie e cu 130 de euro mai mare în octombrie 2022 față de octombrie 2021.

 

CONSTANȚA

La Constanța, apartamentele cu 2 camere au un cost de închiriere cu 14% mai mare în octombrie față de septembrie, în timp ce chiriile la apartamentele cu 3 camere stagnează, iar cele la garsoniere cresc cu 1%. Raportat la anul trecut, prețul chiriilor a crescut în medie cu 28%.

 

 

 

 

IAȘI

Prețul de închiriere continuă să crească ușor în luna octombrie la apartamentele din Iași, unde remarcăm un avans mediu de 3%. Cele mai mari creșteri sunt înregistrate la garsoniere și apartamentele de 3 camere, unde chiria e cu 4% mai mare în octombrie față de luna septembrie, ajungând la o medie de 400 EUR/lună în cazul apartamentelor cu 2 camere și 260 EUR/lună în cazul garsonierelor. În ultimul an, cea mai mare creștere a fost înregistrată la apartamentele de 3 camere, care se închiriază la un preț cu 25% mai mare (400 EUR în Oct ’21 vs 500 EUR în Oct ’22).

 

SIBIU

 

Remarcăm creșteri mai temperate ale chiriilor în Sibiu, respectiv +2% în octombrie față de luna septembrie. Garsonierele au ajuns la 230 EUR/lună (+15% față de anul trecut în octombrie), apartamentele de 2 camere la 320 EUR/lună (+14% YoY), iar apartamentele de 3 camere se închiriază în medie cu 450 EUR/lună (+22% YoY).

 

 

TIMIȘOARA

 

La Timișoara, chiriile la garsoniere și la apartamentele de 2 si 3 camere stagnează în luna octombrie 2022. Raportat la anul trecut, prețul chiriilor a înregistrat un avans mediu de 13%, cea mai mare creștere având-o garsonierele (+15%).

 

 

ORADEA

 

La Oradea remarcăm o scădere a chiriilor la garsoniere (-11% MoM și -6% YoY), în timp ce apartamentele cu 3 camere sunt mai ieftine cu 6% în luna octombrie față de luna septembrie, revenind la valoarea înregistrată în octombrie 2021. În ultimele 4 luni, chiriile apartamentelor de 2 camere au înregistrat o stagnare, rămânând la prețul de 300 EUR/lună. Totodată, prețul mediu pentru chiriile apartamentelor cu 2 camere a crescut de la 260 EUR în octombrie 2021 la 300 EUR în octombrie 2022 (+15%).

 

CRAIOVA

 

Remarcăm creșteri temperate ale chiriilor în Craiova, respectiv de 2% în octombrie față de luna septembrie. Garsonierele au ajuns la 230 EUR/lună (+15% față de anul trecut în octombrie), apartamentele de 2 camere s-au stabilizat în jurul sumei lunare de 305 EUR (+9% YoY), iar apartamentele de 3 camere se închiriază în medie cu 400 EUR/lună (+14% YoY).

 

Despre Storia.ro

Storia.ro e platforma de imobiliare cu cele mai multe anunțuri din piață, putând fi accesată atât de pe desktop, cât și prin aplicațiile de iOS și Android. Storia.ro își propune să îi ajute pe români în găsirea acelei case pe care o pot transforma în acasă. Repede, ușor, informat, prin intermediul unei platforme complexe, ce răspunde tuturor cerințelor din piață și simplifică, totodată, procesul de căutare. În 2022, Storia.ro a lansat T.R.A.I. Index, o inițiativă ce vine în întâmpinarea unor nevoi încă neacoperite ale românilor în găsirea unei locuințe: standardul de viață, dincolo de cei 4 pereți ai casei. T.R.A.I preia date relevante de la specialiști, precum nivelul de poluare a aerului, intensitatea traficului, varietatea punctelor de interes și costul mediu pe metru pătrat, oferind o viziune de ansamblu asupra bunăstării fiecărui cartier în parte.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Previous post OPPO atacă segmentul B2B cu smartphone-uri certificate Android Enterprise
Next post Invizibilii – o cercetare în premieră despre grupurile vulnerabile din România