Plaza România se alătură inițiativei europene și susține sportul ca parte importantă a unui stil de viață sănătos

 

 

București, 23 septembrie 2022 –  Plaza România s-a alăturat inițiativei europene care promovează activitatea fizică și sportul pentru un stil de viață sănătos, la nivelul Europei și nu numai. Astfel, în perioada 23-30 septembrie, centrul comercial va fi gazda unor evenimente care vor avea loc cu ocazia Săptămânii Europene a Sportului.

Alături de Primăria Sectorului 6 și Centrul Cultural European Sector 6, în colaborare cu Federația Română de Canotaj și Clubul Sportiv Steaua, Plaza România aduce mai aproape de iubitorii sportului și nu numai, momente reprezentative și campioni care au făcut istorie.

Printr-o expoziție inedită de fotografii, culese din portofoliul Federației Române de Canotaj și al Clubului Sportiv Steaua, centrul comercial își invită vizitatorii să descopere fragmente emoționante din viața sportivilor români și să privească lume sportului, așa cum nu a mai făcut-o până acum.

Saptamana Europeana a Sportului

În plus, Elisabeta Lipă, președinta Federației Române de Canotaj, desemnată cea mai bună canotoare a secolului XX, campionii europeni, Sergiu Bejan, Magdalena Rusu, Denisa Tivlescu, vicecampionul olimpic, Ciprian Tudosa, Simona Gherman, campioană olimpică mondială și europeană la scrimă, Marian Drăgulescu, multiplu campion mondial și european și vicecampion olimpic la gimnastică și Maria Boldor, noua senzație a scrimei românești, medaliată cu bronz la ultimul campionat mondial, vor fi prezenți la Plaza România, pe 27 septembrie, începând cu orele 12:00, la conferința de presă dedicată „Săptămânii Europene a Sportului – Be active”.

Totodată, în zilele de 27 și 28 septembrie, după orele 16:00, nume mari din industria sportului românesc vor fi prezente în centrul comercial să le împărtășască tuturor din experiențele personale, să vorbească despre importanța mișcării în viața de zi cu zi, dar în același timp să transmită la unison un mesaj: #BeActive!

Săptămâna Europeană a Sportului aduce mai aproape de vizitatorii Plaza România sportivi, care au pus România pe harta mondială a sportului, precum Cătălin Chirilă, campion mondial și european la caiac kanoe, Ana Maria Popescu, campioană olimpică, mondială și europeană la scrimă, Lăcrămioara Perijoc și Claudia Nechita, medaliate la box, Marian Drăgulescu, de la care pot afla din secretele   “meseriei de campioni”. De la nutriție, la antrenamente și până la mărturii despre sacrificii pentru performanță, dar și demonstrații, toate vin să încurajeze adoptarea unui stil de viață sănătos prin mișcare fizică.

Plaza România se implică în proiecte sociale, fiind un participant important al comunității și încurajează fiecare membru al societății să ia parte la activitățile din Săptămâna Europeană a Sportului și să înțeleagă mai bine impactul pe care activitatea fizică îl poate avea pentru transformarea în mai bine a vieții.

Evenimentele sunt organizate cu sprijinul Plaza România, în parteneriat cu Primăria Sectorului 6 și Centrul Cultural European Sector 6, și se vor desfășura în zone dedicate de la etajul 1, zona Rotonda și atrium, precum și la parter, în zona Rotonda.

 

DESPRE PLAZA ROMÂNIA

Plaza România, centrul comercial  lansat de Anchor Grup în 2004, reprezintă o parte integrantă a comunității. În plus, Plaza România a trecut printr-un amplu proces de renovare și modernizare cu scopul de a revitaliza look-ul și funcționalitatea mall-ului, în linie cu tendințele actuale, cu nevoile comunității, menținând, în același timp, standarde ridicate în produsele și serviciile oferite clienților. Ca urmare a renovărilor, compania a realizat prima conversie a unei zone de retail într-un spațiu de birouri, lansând Plaza România Offices.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Previous post Microsoft anunță noi date și tehnologii pentru a reduce decalajul de comunicare între lideri și angajați, astfel încât companiile să prospere pe fondul incertitudinii economice
Next post STUDIU OLX: Românii cumpără tot mai des îmbrăcăminte second-hand de luxBucurești, 26 septembrie: În contextul actual al scumpirilor, românii sunt din ce în ce mai conștienți de impactul alegerilor lor și optează tot mai des pentru articole de îmbrăcăminte de tip vintage, second hand, inclusiv în ceea ce privește brandurile de lux, precum Versace, Moncler, Gucci, Balenciaga, Prada. Cel mai scump articol vestimentar de lux raportat în acest moment ca fiind anunț activ pe OLX este listat la prețul de 10.000 de euro, un costum de gală masculin, iar 6.000 de euro este prețul listat pentru o capă din blană, leopard natural, pentru femei. OLX permite tuturor utilizatorilor să cumpere și să vândă produse second-hand, încurajând, astfel, alegerile sustenabile și răspunzând în mod direct provocărilor globale cu care se confruntă planeta. Atunci când produsul este revândut pe OLX, i se prelungește durata medie de viață a acestuia, prin simpla menținere în uz. Conform datelor disponibile, comerțul de produse pe OLX a permis reducerea emisiilor de carbon cu 1,7 milioane de tone și, în același timp, economisirea a 18 milioane de metri cubi de apă și a 209.000 de tone de materiale. Pe lângă acest aspect, factorul financiar contribuie la modul în care românii fac cumpărături second-hand. Achiziționarea de articole vestimentare de tip second-hand este o metodă de economisire, în contextul creșterii inflației. Andreea Stoican-Popescu, PR & Campaign Manager OLX. „Oricât de mult ne place tuturor să mergem la cumpărături, trebuie să luăm în considerare cantitatea de resurse pe care fast-fashionul le consumă în fiecare zi. Suntem bucuroși că pe cea mai mare platformă de vânzare și cumpărare din România, OLX, avem zilnic aproximativ peste 400 de mii de anunțuri în categoria Modă și Frumusețe. Din datele pe care le avem, utilizatorii OLX caută în platformă și piese de designer, piese de colecție care trec testul timpului. În special reprezentanții Generației Z înțeleg importanța modei sustenabile.”, declară Andreea Stoican-Popescu, PR & Campaign Manager OLX. Cea mai mare platformă de anunțuri la nivel național, OLX, raportează aproximativ 600.000 de listări de haine, din care 145.000 de anunțuri zilnice în categoria „haine de damă” și 90.000 în categoria „haine pentru bărbați”. În TOP 5 produse de lux second-hand pentru bărbați intră un costum gala Champions League, o haină de piele PRADA, o geacă CHRISTOPHE TERZIAN FRINGED, un costum ARMANI și un costum TOM FORD. În TOP 5 produse de lux second-hand pentru femei intră o haină de blană leopard naturală, o rochie de mireasă (vândută), o rochie VERSACE, un palton de nurcă (vândut) și o blană de cincila. „Vedem o schimbare de comportament în felul în care românii se raportează la modă, chiar și atunci când vorbim despre branduri de lux. Ceasul Audemars Piguet Royal Oak Skeleton este cel mai luxos produs pe care îl avem listat pe platforma OLX, cu un preț de 179.000 €. Tocmai de aceea, încurajăm cumpărătorii să solicite vânzătorilor certificatele de garanție pentru produsele de lux, dar și certificatele de autenticitate și de asemenea, să se asigure că acestea sunt documente veridice. Mai mult, cumpărătorii pot folosi opțiunea de livrare cu verificare. Reamintim că limita pentru plățile ramburs la curier este de 5000 RON”, completează Andreea Stoican-Popescu, PR & Campaign Manager OLX. Pentru a veni în ajutorul consumatorilor, OLX a implementat o funcție prin care aceștia au posibilitatea să verifice în timp real un link și să evite un posibil furt de date pe: https://siguranta.olx.ro/. În cazul în care un utlizator devine victimă al unei fraunde online, compania se bazează pe parteneriatul puternic cu Poliția Română pentru a combate fenomenul pe platformă. Despre OLX OLX România, parte a OLX Group, este liderul pieței locale de anunțuri generaliste, cu peste 4 milioane de anunțuri active și o medie lunară de peste 12 milioane de vizitatori, potrivit SATI. Pe OLX se găsește o gamă largă de categorii printre care electronice și electrocasnice, mașini, proprietăți imobiliare, obiecte de vestimentație sau pentru casă și grădină. Platforma se poate accesa atât de pe desktop, cât și din aplicațiile mobile pentru iOS, Android.