Ca parte a viziunii de digitalizare a sectorului educațional, a luat naștere SEED – Samsung Ecosystem for Education Development. Initiațiva este realizată în parteneriat cu autoritățile publice locale și instituții de invățământ și vizează dezvoltarea învățământului din România prin accesul la tehnologie.

București, România – 14 iulie, 2022 – Elevii de la Colegiul Național „Emanuil Gojdu” din Oradea se vor putea bucura de o experiență de învățare interactivă și facilă, odată cu deschiderea primului centru educațional din cadrul programului Samsung Ecosystem for Education Development. Acesta este primul din cele patru astfel de centre educaționale pe care compania urmează să le deschidă în România în această vară.

Pentru a marca inagurarea centrului, liceul a susținut astăzi o primă lecție de fizică folosind tehnologia interactivă Samsung.

Programul Samsung Ecosystem for Education Development este creat cu scopul de a pune bazele dezvoltării unui mecanism facil de colaborare între Samsung și mediul educațional din România, care să ofere deopotrivă profesorilor și elevilor infrastructura și instrumentele de lucru de care au nevoie. Prin aceste demersuri, Samsung își propune să le ofere acestora șansa de a descoperi și interacționa direct cu tehnologiile sale.

Screenshot 2022-07-14 105441

Totodată, programul vine în întâmpinarea provocărilor cu care se confruntă astăzi mediul educațional și își propune ca în baza feedbackului comunității de profesori să adapteze o serie de soluții și să răspundă mai bine nevoilor sistemului educațional românesc. Pentru digitalizarea educației este important de menționat faptul că, mai mult decât dotarea cu tehonogie a unor săli de clasă, are loc un proces de transformare a modului de predare-învățare. Menirea reală a învățării digitale este să îmbunătățească și să faciliteze procesul de învățare, nu pur și simplu să continue învățarea clasică prin utilizarea diferitelor mijloace digitale.

Screenshot 2022-07-14 105737

Inițiativa SEED are la bază trei piloni principali:

  • Parteneriate strategice cu ONG-uri și lideri EDTECH*
  • Centre tehnologice educaționale
  • Profesori reformatori ai educației

Primul pilon are la bază consolidarea ecosistemului educațional, Samsung intrând într-un parteneriat cu INACO SmartLAB și compania daneză Shape Robotics.

Centrele tehnologice educaționale, pilonul doi, devin un cadru fizic de interacțiune cu tehnologiile Samsung în procesul educațional. Aceste centre vor fi dotate cu tehnologie și produse Samsung: câte două table interactive, 16 scaune, 16 tablete și o soluție pentru videoconferințe pentru fiecare centru. Ele vor putea fi utilizate de către ambasadorii pentru educație și vor juca rolul de centre de învățare și spații în care vor fi găzduite evenimente dedicate educației, conferințe etc.

Screenshot 2022-07-14 105939

Ambasadorii sunt echipați cu câte un Home Teaching Kit cu produse Samsung (tablete, smart monitor, Samsung Flip, căști) pe care îl vor folosi în activitatea lor didactică. Ei au participat inclusiv la un curs de dezvoltare a competențelor digitale, special conceput pentru nevoile lor, prin care au dobândit cunoștințe valoroase pentru procesul de predare. Samsung le va fi partener pe întreg parcursul inițiativei, ca ei să poată folosi tehnologia Samsung la adevărata ei capacitate.

Considerăm că sistemul educațional românesc trebuie ajutat și stimulat să se transforme într-un lider al progresului și transformării întregii societăți, care să inspire și să ghideze tinerii, iar tehnologia joacă un rol foarte important în acest demers, facilitând procesul de învățare. Succesul unui asemenea proces de transformare înseamnă un efort comun și susținut al tuturor celor implicați, în care oameni, comunități și organizații vor trebui să se implice și să colaboreze pentru a asigura un sistem de educație de calitate”, a declarat Cristian Constantin-Head of Division Enterprise Business Team & Education Strategy Director-Central Eastern European Display Organisation.

Alte trei centre educaționale Samsung vor fi deschise în lunile următoare, după cum urmează: la București, în ultima săptămână din iulie, la Timișoara, în prima săptămână din august și la Bacău în a doua săptămână din august.

Despre Samsung Electronics Co., Ltd.

Samsung Electronics Co., Ltd. inspiră oamenii și creează viitorul prin tehnologii și idei. Compania redefinește lumea televizoarelor, pe cea a smartphone-urilor, a dispozitivelor wearables, a tabletelor, a electrocasnicelor digitale, a sistemelor de rețea și memorie și a ecranelor profesionale. Pentru cele mai noi informații, vizitați Samsung Newsroom la http://news.samsung.com.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Previous post Căștile HUAWEI FreeBuds, locul 1 pe segmentul dispozitivelor TWS în România
Next post Provocările implementării tehnologiei 5G: cât de importantă este standardizarea securității pentru operatorii de rețele mobile