București, 4 mai 2022. În contextul digitalizării ca tendință globală, rețelele de comunicații devin din ce în ce mai importante în procesul de transformare digitală la nivelul industriilor. Provenind din tehnologia de comunicare prin comutarea circuitelor telefonice și telegrafice, rețeaua NHP (Native Hard Pipe) de la Huawei a fost dezvoltată timp de decenii și este utilizată pe scară largă în rețelele electrice, la nivelul căilor ferate, autostrăzilor și în alte industrii care contribuie la economiile naționale și la bunăstarea oamenilor.

La nivelul industriei energetice, dezvoltarea echipamentelor de control al automatizării/IoT necesită o rețea mai avansată pentru a susține un acces mai mare la servicii, asigurând în același timp lățime de bandă și latență. Între timp, pentru industria feroviară, creșterea vitezei trenurilor presupune modernizări ale rețelei pentru a garanta siguranța și consecvența operațiunilor feroviare. Conexiunile moderne de rețea sunt esențiale pentru a oferi experiențe sigure și optimizate, iar acestea trebuie să devină fundamentul transformării digitale a industriilor, bazată pe soluții ce oferă fiabilitate ridicată și latență redusă.

Rețeaua NHP este facilitată de tehnologia optică de comunicații care se găsește în rețeaua fixă. De la prima generație de tehnologii de operare la PCM/PDH și apoi la SDH și OTN, Huawei continuă să îmbunătățească eficiența transmisiei, să ofere o lățime de bandă mai mare și o latență mai mică și să răspundă nevoilor unui număr din ce în ce mai mare de clienți. Aflată acum la a cincea generație, această ultimă variantă a tehnologiei hard pipe se bazează pe unitate optică de servicii (OSU).

Screenshot 2022-05-04 121419

În plus, rețeaua NHP oferă conducte de tip hard pipe de la un capăt la altul pentru servicii de înaltă calitate, prin extinderea tehnologiei relevante de la rețelele centrale la rețelele de agregare și de acces. Rezultatul evidențiază trei aspecte tehnice:

  • În primul rând, prin utilizarea OSU, pot fi susținute simultan milioane de servicii, pentru a reduce semnificativ costul de comunicare justificat de fiecare serviciu.
  • În al doilea rând, prin împărțirea rețelei de la un capăt la altul pentru OSU, serviciile pot traversa liber întreaga bază de date, având resurse garantate de rețea.
  • În al treilea rând, agregarea pe dimensiuni orizontale reunește în mod eficient diferite tipuri de servicii și ramuri de fibră optică, cu o arhitectură tip point-to-multipoint (P2MP).

O arhitectură P2MP permite economisirea de resurse de infrastructură de fibră optică și eliminarea oricărei procesări electronice a semnalelor care necesită multă energie. Este, de asemenea, eficientă din punct de vedere energetic și poate aborda și efectua diverse tipuri de servicii necesare, toate în același timp, utilizând fibre diferite de acces în locații și OSU diferite. Cu alte cuvinte, mai multe tipuri de servicii pot fi transmise simultan printr-o singură fibră optică fără interferențe reciproce.

În cazul rețelelor electrice, putem anticipa trei transformări majore: de la centralizarea într-un singur punct la energie comună la nivel global, de la emisii reduse de carbon la emisii zero de carbon și de la digitalizare la servicii inteligente. Acestea vor reprezenta provocări noi și complexe pentru industria energiei electrice. În același timp, tehnologiile digitale, cum ar fi conștientizarea situațională, Internet of Things (IoT) extins și digital twin, sunt în plină expansiune. Tehnologia NHP ajută industria energiei electrice să finalizeze aceste transformări, astfel încât operatorii de rețele electrice să poată gestiona cu ușurință aceste noi servicii de la sediile lor centrale, într-un mod eficient din punct de vedere energetic.

Rețeaua de energie electrică găzduiește mai multe rețele, cum ar fi cea de comunicații de distribuție, responsabilă de automatizarea distribuției, rețeaua video de backhaul nesupravegheată și rețeaua IoT care susține energia distribuită. Cele mai multe dintre aceste rețele coexistă pe lângă cele ale clienților și trebuie să fie gestionate independent. Însă, cu ajutorul tehnologii NHP, diferite rețele pot fi agregate în mod direct cu ajutorul rețelei optice de acces P2MP, eficientă din punct de vedere energetic. De asemenea, la fiecare unitate de dirijare/procesare, OSU-urile pot fi dirijate/procesate pe baza etichetelor lor unice, ceea ce înseamnă că sunt necesare mai puține resurse de fibră optică pentru a face față tuturor rețelelor existente, în timp ce fiabilitatea este asigurată, ceea ce face ca rețeaua să fie semnificativ mai ușor de gestionat.

Tehnologia NHP aplicată în sectorul feroviar

O astfel de tehnologie poate fi aplicată și în industria feroviară. Având în vedere cererea tot mai mare de comunicații feroviare și cerințele mai ridicate privind lățimea de bandă și latența, comunicațiile fără fir evoluează de la GSM-R la LTE-R. În GSM-R, semnalele E1 sunt izolate fizic, în timp ce în LTE-R, semnalele Ethernet sunt transmise înapoi și se bazează pe o rețea comună. Pentru a facilita transmisia fiabilă a serviciilor, rețeaua de transmisie trebuie să fie rezistentă. Din cauza implementării extinse a GSM-R în rețelele actuale, GSM-R și LTE-R vor trebui să coexiste timp de cinci până la 10 ani în acest proces de transformare, iar modernizarea rețelelor trebuie să se desfășoare corespunzător. Tehnologia OSU a NHP realizează izolarea fizică a serviciilor, asigurând în același timp o calitatea acestora (QoS). În plus, NHP adoptă o schemă de integrare de platformă, care poate gestiona simultan tehnologiile de comunicații fără fir GSM-R și LTE-R, asigurând astfel o evoluție fără probleme a rețelei de control a trenurilor. Prin intermediul tehnologiei NHP, industria feroviară poate fi sprijinită în procesul de tranziție către viitoarea rețea, oferind o lățime de bandă mai mare, o latență mai mică și o eficiență îmbunătățită a operării și întreținerii rețelei.

Cea mai recentă tehnologie NHP bazată pe OSU a fost un subiect de discuție important în industrie timp de peste trei ani. Aceasta a fost propusă pentru prima dată în cadrul reuniunii plenare a Uniunii Internaționale a Telecomunicațiilor (ITU) de la Geneva, în octombrie 2018. Versiunea preliminară a “Cerințelor tehnice OSU” a fost aprobată în cadrul reuniunii Asociației pentru standarde de comunicații din China (CCSA) din martie 2021. De asemenea, tehnologia a fost analizată pe larg și de alte organizații de dezvoltare a standardelor la nivel mondial, cum ar fi Institutul Inginerilor Electrici și în Electronică (IEEE) și Comisia Electrotehnică Internațională (IEC), precum și de grupul de specificații industriale pentru rețelele fixe de generația a 5-a (F5G) din cadrul Institutului European de Standarde în Telecomunicații (ETSI). În prezent, tehnologia se află în stadiul de dezvoltare a standardelor, iar Huawei colaborează îndeaproape cu mai multe companii din industrie pentru a defini specificațiile tehnologiei NHP bazate pe OSU.

Despre Huawei

Huawei este un important furnizor global de infrastructură de tehnologie a informațiilor și comunicațiilor (TIC) și dispozitive inteligente. Compania are 194.000 de angajați și operează în peste 170 de țări și regiuni. Fondată în 1987, Huawei este o companie privată deținută integral de angajații săi. Cu soluții integrate în patru domenii cheie – rețele de telecomunicații, IT, dispozitive inteligente și servicii cloud – s-au angajat să aducă tehnologia digitală fiecărei persoane, locuințe și organizații pentru o lume inteligentă, complet conectată.

Portofoliul complet de produse, soluții și servicii Huawei este competitiv și sigur. Prin colaborarea deschisă cu partenerii ecosistemului, creează valoare de durată pentru clienți, fac eforturi pentru a oferi oportunități oamenilor, pentru a îmbogăți viața de acasă și pentru a inspira inovație în organizațiile de toate formele și dimensiunile. La Huawei, inovația se concentrează pe nevoile clienților. Compania investește masiv în cercetarea de bază, concentrându-se pe descoperiri tehnologice care duc lumea înainte. Pentru mai multe informații, vizitați Huawei online pe www.huawei.com sau urmăriți-ne pe:

http://www.linkedin.com/company/Huawei

http://www.twitter.com/HuaweiEUNews

http://www.facebook.com/HuaweiRO

http://www.youtube.com/Huawei

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Previous post CHARLES LECLERC DEVINE PRIMUL AMBASADOR AL EA SPORTS F1®
Next post Billie Eilish începe turneul mondial cu un concert în cadrul Telekom Electronic Beats, cu surprize pentru fanii din România