București, 19 aprilie 2022 – Kaufland România anunță pachetul de beneficii oferit la nivelul anului 2022 celor peste 15.000 de angajați din cadrul celor 152 de magazine din țară, cele 2 platforme logistice din Ploiești și Turda, cât și pentru sediul central din București.
În perioada ianuarie – aprilie 2022 retailerul a acordat beneficii în valoare de 37 milioane lei, urmând ca în perioada iunie – decembrie să le ofere angajaților săi prime și vouchere de vacanță și sărbători în valoare de 41 milioane lei. De asemenea, începând cu luna iunie angajații vor beneficia de majorarea grilelor salariale, venitul mediu brut al angajaților din departamentele Vânzări și Logistică ajungând la 7600 lei brut, valoare care include sporurile și tichetele de masă. În plus, din luna septembrie, valoarea tichetelor de masă pentru angajații încadrați pe posturi de execuție se va majora la 20 de lei/zi.
Valoare totală a pachetului de beneficii pentru angajați în acest an financiar se ridică la suma de 78 milioane lei și include diverse beneficii și majorări salariale pentru toate posturile de execuție din cadrul companiei.
„Toate activitățile desfășurate de membrii echipei Kaufland contribuie la succesul companiei noastre, pentru că fiecare angajat are un rol esențial pentru buna desfășurare a lucrurilor. De aceea, pentru noi este important ca toți colegii, indiferent de poziție sau departament, să se simtă apreciați și să știe că munca le este recompensată pe măsură”, declară Marco Hößl, Director General Kaufland România.
Primele și voucherele reprezintă însă doar o parte din pachetul de beneficii pe care Kaufland România îl acordă angajaților săi. Suplimentar, aceștia beneficiază de: zile în plus de concediul de odihnă – calculate în funcție de vechimea în companie, asigurare voluntară de sănătate, pachete cadou acordate de sărbători sau pentru începerea anului școlar, în cazul angajaților cu copii, cursuri online gratuite pentru copii, dar și de reduceri la serviciile acordate de diverși parteneri externi (abonamente la telecomunicații, servicii de turism și servicii culturale). Totodată, angajații Kaufland beneficiază de abonament 7card – pentru activități de sport și relaxare, și Bookster – platforma de lectură care funcționează ca o bibliotecă publică.
Toți cei care își doresc un loc de muncă pot suna la numărul de telefon 021 9132 sau pot aplica pe cariere.kaufland.ro.
Despre Kaufland România
Kaufland se numără printre cele mai mari companii de retail din Europa, cu 1.350 de magazine în 8 țări, 139.000 de angajați și o rețea de 152 de magazine în România. În 2021, Kaufland România a primit pentru a patra oară certificarea Best Buy Award, care atestă că este lanțul de magazine cu cel mai bun raport calitate – preț de pe piața locală. Kaufland deține și distincția Customers’ Friend pentru compania cu cele mai bune servicii pentru clienți, acordată de Institutul internațional ICERTIAS, în urma unei analize de piață. Obiectivul nostru este să aplicăm cele mai inovatoare tehnologii în domeniul retail, astfel încât clienții să se bucure de produse proaspete, la cel mai bun raport calitate-preț, prin promovarea sustenabilității și a produselor locale. Pentru mai multe informaţii, vizitaţi www.kaufland.ro.