Samsung_Galaxy for thePlanet

 

Galaxy for the Planet subliniază angajamentul Samsung de a acționa într-o manieră sustenabilă pe tot parcursul ciclului de viață a telefoanelor mobile și a operațiunilor comerciale

București – 11 august 2021 – Samsung Electronics Co., Ltd. a prezentat astăzi Galaxy for the Planet, platforma de sustenabilitate pentru divizia de telefoane mobile, inspirată de anvergura, inovația și spiritul de colaborare mereu deschis spre a întreprinde acțiuni climatice tangibile în toate operațiunile companiei. Samsung a stabilit un set inițial de obiective care trebuie atinse până în 2025 pentru a reduce impactul asupra mediului, dar și pentru a eficientiza utilizarea resurselor din stadiul de producție până în ultimul stadiu de viață al produselor Galaxy.

„Credem că toată lumea are un rol important de jucat în furnizarea de soluții inovatoare care să protejeze planeta pentru generațiile viitoare. Samsung înțelege că aceste eforturi trebuie să fie în concordanță cu complexitatea companiei, influența și amploarea întregului ecosistem Galaxy din întreaga lume”, a declarat TM Roh, Președinte și Head of Mobile Communications Business, Samsung Electronics. „Galaxy for the Planet este un pas important în călătoria noastră pentru crearea unei lumi mai sustenabile și o vom face cu toată deschiderea, transparența și colaborarea care stau la baza a tot ceea ce facem”.

  • Un impact mai bun asupra mediului până în 2025

Samsung consideră că integrarea practicilor sustenabile în fiecare etapă a producției este crucială pentru a minimiza impactul asupra mediului și pentru a construi un viitor mai bun pentru comunitățile din întreaga lume și pentru următoarea generație de inovatori. Samsung va lucra pentru a-și atinge obiectivele inițiale până în 2025 și își va propune să își dezvolte angajamentele sale pentru a aborda alte noi provocări după 2025.

  • Introducerea materialelor reciclate în toate dispozitivele mobile noi până în 2025

Pentru a încuraja o economie cât mai circulară, Samsung investește în noi materiale inovatoare și ecologice pentru produsele sale. În scopul utilizării materialelor reciclate pentru toate telefoanele mobile noi până în 2025, Samsung va utiliza diverse materiale reciclate în produsele sale, luând în considerare rezistența, estetica și durabilitatea acestora.

  • Eliminarea tuturor materialelor plastice din ambalajele telefoanelor mobile până în 2025

Samsung lucrează la eliminarea completă a materialelor plastice de unică folosință din ambalajul produselor până în 2025 – reducând, eliminând și înlocuind resursele și materialele inutile utilizate în mod obișnuit în ambalarea dispozitivelor și încorporând soluții ecologice.

  • Reducerea consumului de energie1 în modul standby al tuturor încărcătoarelor2 de smartphone-uri sub 0,005W până în 2025

Samsung prioritizează tehnologia de economisire a energiei care crește eficiența și reduce consumul de energie. Samsung a redus cu succes consumul de energie în modul standby pentru toate încărcătoarele de smartphone-uri3 la 0,02 W, care este printre cele mai eficiente din punct de vedere energetic din industria mobilă. Pentru a profita de acest progres, Samsung va depune toate eforturile pentru a obține un consum zero al încărcătoarelor de smartphone-uri în modul standby, vizând reducerea sub 0,005W până în 2025.

  • Reducerea deșeurilor la zero până în 2025

Samsung minimizează deșeurile generate pe șantierele sale, cu angajamentul de a redirecționa toate deșeurile din depozite până în 2025. Samsung va lucra, de asemenea, la reducerea deșeurilor electronice la scară globală prin optimizarea ciclului de viață ale produselor, îmbunătățirea proceselor de proiectare a acestora și prin inițiative precum Programele Galaxy Upcycling, Certified Re-Newed, and Trade-In programs (acestea nu sunt încă disponibile în România).

Samsung continuă să fie o companie deschisă către soluții

Samsung va continua să exploreze noi modalități de abordare a crizei climatice și să își extindă rolul în accelerarea progresului în vederea atingerii obiectivelor de dezvoltare sustenabilă. Compania este dedicată raportării transparente a progreselor și colaborării cu colegii și partenerii din industrie pe tot parcursul îndeplinirii obiectivelor de sustenabilitate.

„Samsung se angajează să creeze soluții care să permită un viitor mai bun pentru oameni și planetă. Cu toate acestea, știm că nu putem face acest lucru singuri, iar lupta colectivă pentru planetă nu trebuie văzută ca o competiție ”, a declarat Stephanie Choi, SVP & Head of Marketing of the Mobile Communications Business at Samsung Electronics. „Ne străduim să colaborăm în toate aspectele necesare, iar parteneriatele noastre strategice între sectoare, industrii și piețe ne permit să extindem impactul pozitiv în întreaga lume – ajutându-ne să construim un viitor mai sustenabil.”

1Consumul de energie în modul standby reprezintă energia utilizată după ce un smartphone este complet încărcat, dar încărcătorul rămâne în continuare în priză.

2Bazat pe încărcătoare de smartphone Galaxy de 15W, 25W și 45W

3Bazat pe încărcătoare de smartphone Galaxy de 15W, 25W și 45W

Produsele Samsung sunt proiectate cu atenție pentru a minimiza impactul asupra mediului pe tot parcursul lor de viață – inclusiv cipuri semiconductoare eficiente din punct de vedere energetic, ambalaje sustenabile, tehnologie de economisire a energiei și capacitatea de a reutiliza dispozitivele vechi. Pentru a vedea progresul Samsung în privința sustenabilității, consultați Raportul de sustenabilitate din 2021.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Previous post Galaxy Watch4 și Galaxy Watch4 Classic: Redefinirea experienței Smartwatch
Next post Samsung lansează în România Galaxy Z Fold3 5G și Galaxy Z Flip3 5G